Oxigenoterapia
Oxigenoterapia este un tratament care ajută la refacerea celulelor corpului uman. Terapia cu oxigen ajută la regenerarea organismului, încetinește procesul de îmbătrânire al celulelor și îmbunătățește sistemul imunitar.
Oxigenoterapia se poate realiza cu ajutorul unor aparate speciale numite concentratoare de oxigen, care furnizează printr-o canulă nazală sau mască oxigenul catre pacient.
Terapie cu oxigen
Tratamentul cu ajutorul concentratorului de oxigen se efectuează la recomandarea medicului specialist și este necesar pentru a elimina hipoxia (oxigenare insuficientă a țesuturilor), cauzată de insuficiență respiratorie. Pacienții diagnosticați cu BPOC (Boală Pulmonară Obstructivă Cronică), astm, emfizem pulmonar, bronșite sau alte probleme respiratorii pot beneficia de îmbunătățirea stării de sănătate în urma acestui tratament pe termen lung. Tratamentul se poate efectua la domiciliu și poate fi continuu, îmbunătățind calitatea vieții pacientului, în același timp având un efect pozitiv și asupra evoluției bolii.
Concentratorul de Oxigen
Concentratorul de oxigen este un dispozitiv sigur și ușor de folosit la domiciliu pentru terapia cu oxigen. Aceste aparate pot livra continuu oxigen la debite în general între 1 și 5 litri pe minut și la concentrații de oxigen de până la 96%. Terapia se realizează la indicația medicului specialist.
Aerul din mediul ambiant are 21% oxigen, combinat cu 78% azot, 1% argon și alte gaze. Ca principiu general de funcționare, concentratorul de oxigen aspiră aerul din mediul ambiant, separă oxigenul de celelalte gaze și îl livrează pacientului prin intermediul canulei. Această separare se realizează cu ajutorul unor filtre moleculare speciale care conțin o substanță numită zeolit. Sunt foarte sigure în exploatare datorită faptului că oxigenul nu este depozitat în cilindrii sub presiune, ci este livrat pe măsură ce este produs. De asemenea, procedeul de extragere a oxigenului este printr-o metodă mecanică și nu chimică.
Concentratoarele de oxigen au evoluat în design și performanță, aceste dispozitive având acum o greutate redusă pentru o mai mare mobilitate și sunt mai silențioase.
Concentratorul de Oxigen Portabil
Dispozitivul portabil este ca principiu de funcționare asemănător celui staționar, însă cu o greutate mult mai mică. Funcționează cu acumulatori care se pot încărca la tensiunea de 100 – 220V de la priză, cât și la tensiunea de 12 V de la bateria auto. Avem o gamă largă de aparate de oxigen portabile cu diferite specificații tehnice, de la producători renumiți. Aceste aparate oferă o mare independență utilizatorului și pot satisface nevoia de mobilitate a fiecaruia.
Notă:
Conținutul www.oxigenasist.ro cu referire la informații medicale și de tratament sunt de natură generală, ele nu pot substitui consultul medical direct și nici diagnosticul stabilit în urma investigațiilor și analizelor medicale. Vă sfătuim să consultați fie medicul Dvs., fie unul dintre medicii specialiști recomandați de noi.